E de acum seară târzie
Şi toţi în casă-au adormit...
Doar eu în liniştea pustie,
În ochi cu drag te-am aţintit.

Te văd aievea, ca în visul
Ce-aş vrea să nu se mai sfârşească...
Ochii tăi dragi mamă, surâsul,
Ce parcă vrea să îmi vorbească

Ca unui prunc, ce-abia începe
Să facă primii paşi cu teamă,
Şi simt cum braţele-ţi deschise
La pieptul cald, cu drag mă cheamă.

Dar ai plecat... şi dintr-o dată
Parcă citeam o veche carte,
Și-un gol în inima-mi speriată
Îmi spune căci tu eşti departe.

Îmi las cu jale capu-n palme
Simţind că dorul mă topeşte,
Şi cum fiorul unei drame
Din ce în ce mai mare creşte...

Aş vrea să-ţi înțeleg suspinul
Durerii ce din greu te-apasă,
Ce-şi va găsi din nou alinul
Când vor veni din nou acasă

Acei care sunt rupţi din tine
Şi nu poţi să îi uiţi vreodată,
Decât în ceasul când cu bine
Sfârși-vei viața zbuciumată.

Cu gândul meu zburând prin lume,
Adorm, sfârşind această dramă,
Dorind în vis să îţi pot spune
Cât te iubesc, o, dulce mamă!